Rasa de câini Beagle

Ochii maro, blânzi ai Beagle-ului trădează personalitatea călduroasă, dar nu dezvăluie curajul său admirabil și rezistența la activități fizice. Un prieten demn de încredere care s-ar juca toată ziua cu familia. Rasa de câini Beagle este un bun câine de pază ce poate fi învățat să vâneze.

Cunoscut drept „Beagle-ul Cântăreț”, are o voce frumoasă de alertă pentru vânătoare, dar dacă este lăsat singur este posibil să urle. Dresajul din timp poate rezolva această problemă. Rasa de câini Beagle se va adapta ușor în casă sau în canișă, dar un stăpân nou trebuie să fie conștient de instinctul de vânătoare al acestei rase și că nu trebuie lăsat singur pentru perioade lungi de timp.

Descriere rasă câini Beagle

  • Înălțime: 33 – 41 cm
  • Greutate: 8 – 14 kg
  • Culori: Alb, negru, auriu, roșu, galben,albastru pestriț, bicolor, tricolor.
  • Roba: Scurtă, deasă și impermeabilă.
  • Temperament : Gentil și iubitor.
  • Comportament față de copii : Îi iubește.
  • Comportament față de alte animale din casă: Foarte prietenos cu restul câinilor din „haită”, dar este posibil să vâneze alte animale mai mici.
  • Atribuții speciale: Câine de vânătoare și familie.
  • Paza: Nivel ridicat, va lătra pentru a alerta.
  • Protecție: Nivel scăzut.
  • Întreținere și dresaj: Îngrijirea blănii constă în masarea pielii cu degetele sau perierea cu o perie din fire de păr natural. Îmbăierea doar când este necesar cu un șampon ușor (diluat) sau uscat. Verificați regulat interiorul urechilor pentru semne de infecție și tăiați unghiile. Exercițiile trebuie făcute doar în lesă, deoarece are tendință de a lua urma. O curte mare va fi suficientă pentru exercițiile de care are nevoie. Va raspunde bine la dresaj de bază.
  • Grad de inteligență: Nivel ridicat.
  • Obedientă: Nivel scăzut.
  • Rezolvarea problemelor: Nivel ridicat.
  • Activitate: Nivel ridicat, este activ și băgăreț.
  • Mediu indicat: Un câine de interior va avea nevoie de mult exercițiu în exterior, în caz că aveți curte, aceasta trebuie bine îngrădită.
  • Probleme de sănătate: Boli de inimă, probleme de coloană, epilepsie și probleme de piele. Au și tendință de a deveni obezi.
  • Medie de viață: 12 -13 ani.
  • Număr de pui pe cuib: 5 – 7.
  • Țara de origine: Marea Britanie.

Scurtă istorie despre această rasă de câine

Există în Anglia încă de la Regele Henry al VIII – lea. În timpul Renașterii a fost folosit la vânătoarea de iepuri în Wales și Franța și era cunoscut ca cel mai bun câine pentru iepuri dintre cei de talie mică. Numele său poate proveni din celticul „Beag” ce înseamnă „mic” sau din francezul „begueule” ce înseamnă „gură căscată”. În anul 1954 a fost cel mai popular câine din Statele Unite ale Americii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *